Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sutien-potrivit

Toate îl purtăm aproape în fiecare zi, dar puţine din noi ştiu să aleagă măsura potrivită. Aşa se face că ne alegem cu dureri, iritaţii şi un aspect neplăcut al siluetei. Vezi cum alegi sutientul potrivit.

Ce greşeli fac femeile când îşi aleg sutienul
Ajunge să analizezi femeile de pe stradă şi vei vedea ce face un sutien prost ales: banda elastică de la spate se ridică până la ceafă, sânii se „revarsă” din cupe şi par lăsaţi – un look dizgraţios la care contribuie două greşeli foarte frecvente în rândul femeilor: 1. cupa este prea mică şi 2. bretelele sunt prea mari.

Din aceste două motive nu doar că ai un aspect ciudat, dar e posibil ca sârma sutienului să te incomodeze, partea dintre cupe să se ridice şi multe alte probleme.
Cum îţi dai seama dacă un sutien ţi se potriveşte

Există metode a determina exact numărul pe care îl porţi la sutien, dar acesta nu te ajută foarte mult, având în vedere că numerele potrivite diferă de la un producător la altul, iar două sutiene care au acelaşi număr dar croială diferită pot să-ţi stea cu totul altfel. Aşa că cel mai simplu este să probezi sutienele înainte de a le cumpara şi să ţii seama de următoarele:

1. Sfârcurile trebuie să se afle la jumătatea distanţei dintre cot şi umăr.
2. Banda elastică de la spate nu te strânge şi stă la acelaşi nivel cu partea de jos a cupelor, nu se ridică atunci când ridici braţele.
3. Sârma nu te înţeapă nici în sân, nici sub braţ.
4. Cupa îmbracă bine sânul şi acesta nu se „revarsă” nici peste cupă, nici lângă braţ.
5. Cupa nu se ridică atunci când ridici braţele.
6. Cupa se potriveşte perfect pe sân şi nu face cute.
7. Sârmele şi partea dintre cupe stau lipite de torace, nu se depărtează de piele.
8. Bretelele nu te strâng şi nici nu cad de pe umeri.

Ţine cont că un sutien poate fi nepotrivit nu doar pentru că numărul e prost ales, ci şi pentru că are o croială care nu ţi se potriveşte. Fiecare femeie este diferită, aşa că ceea ce îi vine bine prietenei tale poate să îţi stea rău ţie, chiar dacă purtaţi acelaşi număr. Sursa: unica.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sutien-potrivit
DorohoiNews.ro, 12-05-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro